Moving Landscapes - atelier de dans contemporan și anatomie experiențială

Pornind de la afirmația potrivit căreia corpul nostru este construit pentru a fi în mișcare, în perioada 23-24 septembrie te invităm la Moving Landscapes - atelier de dans contemporan și anatomie experiențială (dezvoltat de Cristina Lilienfeld), în care plecând de la imagini din anatomia umană, completate cu imaginația noastră, vom lucra pentru a ne lărgi sfera percepției și a fi într-un contact mai real cu mesajele corpului nostru.

DESPRE ATELIER

Cristina Lilienfeld: "Fiind inspirată de ultimele cursuri din zona de Body Mind Centering și Axis Syllabus la care am participat, am creat un format de explorare a anatomiei și a nenumaratelor moduri prin care corpul își poate găsi libertatea de mișcare. Pentru mine acest spațiu în care descopăr mecanismele interne care uneori par magice sau măcar surprinzătoare a fost întotdeauna o sursă de revelație și o “casă”. Ceea ce îmi doresc este să împărtășesc cu voi această senzație de a locui în propriul corp, senzație care mi se pare una dintre singurele resurse accesibile de împământare și, de ce nu, de bucurie, în vremurile agitate în care trăim. Vom folosi improvizația ghidată precum și scurte elemente de coregrafie pentru a înțelege și explora în profunzime tematicile alese și în special pentru a ieși din tiparele automate ale mișcărilor pe care le practicăm. De asemenea, vom stimula creativitatea prin exerciții de compozitie de grup menite sa ne aduca impreuna si in contact cu resursele noastre ascunse."

Atelierul este deschis tuturor doritorilor indiferent de nivelul de experiență. Participarea este gratuită, prin înscrierea la adresa noirecream@gmail.com.

Program:

  • sâmbătă, 23 septembrie: 11.00-14.00
  • duminică, 24 septembrie: 11.00-14.00

BIO Cristina Lilienfeld

Cristina a studiat coregrafia și psihologia, căutând în permanență punctul în care cele două discipline se întâlnesc. În ultimii ani a colaborat și continuă să lucreze cu diferiți coregrafi și dansatori, dar și cu artiști vizuali și muzicieni, făcând parte din mai multe grupuri artistice interdisciplinare. Din 2013 până în prezent Cristina a creat și co-creat o serie de spectacole precum: „Lay(ers)”, „Nu toți sunt eroi”, „Fapte vitejești”, „Moving Fields”, “See You Soon”, “Eighty Five Percent Of What You Remember”, “In cautarea corpului pierdut”, “Private Self” și a dansat în spectacole precum: „Coregrafie de grup” de Mihaela Alexandra Dancs, „În trup” (a semnat coregrafia și a dansat) - operă de cameră de Diana Rotaru pe libret de Ciprian Măceșaru, „Dancer In The Dark” (a semnat coregrafia), regia Levente Kocsardi, „The Great Scheme of Things” - concert trupa Fierbinteanu, „A Truth, A Lie And A List Of Possibilities” de Andreea Novac, „Alienation or the Desire for Intimacy” de Benno Voorham etc. – Unele dintre aceste spectacole continuă să fie prezentate pe scenele din București, din țară și din afară, sau in diferite spatii neconventionale. În anul 2016, a făcut parte din programul Dance Roads, prin intermediul căruia a călătorit în cinci țări europene prezentând spectacolul „Lay(ers)”. In 2020 a primit premiul CNDB pentru artisti independenti, iar in 2021 a facut parte dintr-un proiect international coordonat de renumitul coregraf Anjelin Preljocaj al carui rezultat va fi lansat in 2022 sunb forma unui film si a unei aplicatii.

A colaborat într-o multitudine de proiecte cu coregrafi precum Cosmin Manolescu, Alexandra Balasoiu, Valentina de Piante, Mihaela Alexandra Dancs, Mădălina Dan, Andreea Novac, Benno Voorham, Smaranda Găbudeanu, Virginia Negru etc., cu artiști vizuali – Dilmana Yordanova, Mihaela Kavdanska, Alina Ușurelu etc., cu muzicieni – Diana Rotaru, Irinel Anghel, Vlaicu Golcea, KamerArt, LeVant, trupa Fierbințeanu, cu scriitori – Răzvan Țupa, Andra Rotaru, precum si cu numeroși actori și regizori. Din 2015 până in 2020 a făcut parte din Asociația PETEC, susținând diferite producții cu caracter interdisciplinar create pentru toate categoriile de vârstă. Din 2020, a devenit membru fondator AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică, unde își desfășoară activitatea în prezent. Cristina caută, atât în activitatea sa artistică, precum și în cadrul atelierelor de dans contemporan pe care le susține, să scoată în evidență partea de autenticitate din orice situație cu care intră în contact. Mai multe informatii despre ea: https://cristinalilienfeld.ro/ si https://arealcolectiv.ro/

Workshop-ul este adus în Timișoara la inițiativa coregrafei Alexandra Gîrbea și face parte din CADRE & FORME – program de dans complex, dezvoltat de asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion, inclus în Programul Cultural "Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii" și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Parte din

Cadre și forme

Cadre și forme