Dawn Breaks Behind the Eyes (Germania, 2021) – proiecție în premieră la Timișoara
Dawn Breaks Behind The Eyes (Germania, 2021, r: Kevin Kopacka) a câștigat Dracula Trophy 2021, premiul pentru cel mai bun film de lungmetraj, în cadrul festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival.
Horror caleidoscopic în maniera esteticii filmelor de gen italiene din anii ’70, deferent faţă de Mario Bava & Co., dar şi cu un clin d’oeil la adresa lui Jean Rollin sau R.W. Fassbinder. Un cuplu (soţ autoritar şi irascibil, soţie obedientă şi nefericită) îşi petrece noaptea într-un conac decrepit, primit moştenire. Doar că timpul dobândeşte alte caracteristici în acest inovativ regal vizual gotic psihedelic, inclusiv prin OST-ul original.
Motivația juriului în alegerea filmului câștigător a fost următoarea:
„O superbă prestație actoricească într-o locație excelentă; un film de atmosferă ce te îndeamnă la meditație. O atmosferă gotică datorată luminilor de un roșu regal, albastre și roz care picură pe ecran. Coloana sonoră aparținând Liquid Brain Orchestra completează această capodoperă gotică și o transformă într-un omagiu psihedelic ultra-stilizat adus cinematografiei europene gotice din anii 60/70. O reală celebrare a filmului fantastic!”
Festivaluri si premii: Premiul Dracula Trophy la Dracula Film Festival 2021
Regia: Kevin Kopacka
Cu: Anna Platen, Jeff Wilbusch, Frederik von Lüttichau
Categoria: acțiune, horror, mister
Durata: 1h 16 min.
Limba: germană
Subtitrare: română
N-15 | Nerecomandat sub 15 ani