50% mai aproape de un final memorabil

Trăim într-o societate a pozitivității, care încearcă să se debaraseze de orice formă de negativitate. Durerea e negativitate per se. Societatea paliativă este o societate a lui Îmi place. Totul este șlefuit până declanșează plăcere”, spune filosoful german Byung-Chul Han în lucrarea sa Societatea paliativă. O căutăm peste tot, căutarea fericirii devine o artă, un mod de viață, în ciuda paradoxului stârnit de „arta de a fi fericit” (în contextul în care arta și durerea sunt indispensabile). Ne dorim și nu ne dorim durere, asta e societatea pe care o descrie Han, o societate algofobă, care suferă de o frică generalizată de durere.
 
Amalgamul de mesaje pozitive pe care le primim ne extenuează, trăim totul la superlativ și ne place. Consecințele s-au văzut, totuși, în timpul pandemiei, atunci când durerea a devenit un număr. Când am văzut „cât de tare ne doare” și toată durerea asta s-a concretizat, am reacționat instinctiv; eul a preluat controlul și ne-am supus unei „normalități” care, în final, s-a transformat într-o societate a autoreferențierii, în care relația cu Celălalt pare a deveni mai mult simbolică decât palpabilă.
 
Cum bine spune o piesă a celor de la The Clash, „We all live in supermarket”; chiar dacă nu vorbim aici de o societate consumeristă, ci mai degrabă o lume a burnout-ului, a superlativului în care suntem extenuați de amalgamul de informație de care avem parte. La fel cum reclamele dintr-un supermarket ne inundă cu oferte și sloganuri, media în sine pare să fie un fenomen care rulează în fundal și, fără să ne dăm seama, ne supunem unor acte de violență.
 
50% mai aproape de un final memorabil e un proiect literar care a început în pandemie, unde izolarea m-a adus într-o stare de paralizie, fiindu-mi imposibil să procesez amalgamul de informație care venea spre mine. Volumul de poezie pe care încerc să îl construiesc va încerca să redea această stare de paralizie și apăsare provocată de pandemie și război, construind texte care să poată fi folosite în cadrul unor performance-uri poetice.
Intenția proiectului e de a reconstitui și conserva o perioadă marcantă în dezvoltarea culturală, politică și socială a spațiului românesc.
Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023". Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.

Parte din

50% mai aproape de un final memorabil

50% mai aproape de un final memorabil