Limitările corpului în spațiu. Cum ne îndepărtăm de obiceiurile noastre în mișcare? Cum găsim noi calități de mișcare și modalități de a ne mișca, crea, fără să cădem în zona de confort, în sabloanele deja create, fără să apelăm la memoria musculară? Memoria gestului – ceea ce se vede, ceea ce arătăm, este memoria gestului, a acțiunii, cu toate lipsurile si trucurile ei. Ceea ce reprezentăm este de fapt prezentul trecutului. Mergem mai profund în gândurile și sentimentele pe care le avem atunci când ni se reamintește involuntar un gest, o acțiune, și cercetăm mai adânc motivele pentru care acestea au devenit recurente.
Scopul perioadei mele de cercetare este căutarea unui numitor comun al ideilor acumulate de-a lungul perioadelor de timp care nu mi-au permis să cercetez și să creez, sau găsirea unei teme mai puternice, de sine stătătoare, care ulterior perioadei de research ar fi transformată într-o producție de dans contemporan. Cercetarea pornește de la idee/idei. O idee pe care o pot extinde, este motivarea cursului de acțiune, este cel mai important aspect în arta coregrafică, din punct de vedere personal. Trebuie să fie o idee care să motiveze artistic și personal și să am siguranța că o pot dezvolta cât mai amplu.
Ideea în dans nu poate fi aplicată imediat, ca în pictură, scris etc. În coregrafie, procesul creativ se ramifică de la ideea inițială până la procesul prin care trebuie sa treci ca sa ajungi la un produs finit. De asemenea, este important ca ideea să fie bine conturată, dar aceasta trebuie explorată/privită astfel încât să poți observa ca și creator unde se poate transforma și ce alte căi de explorare pot apărea.
Lavinia Urcan este absolventă a Facultății de Relații Internaționale și Studii Culturale Europene, Universitatea București, și are un masterat în Managementul Proiectelor, SNSPA București. În anul 2015 a absolvit Facultatea Arte Performative - Studii de Dans (Coregrafie) cu titlul de ‘Second Class Honors’, Universitatea Middlesex, Londra. Este fondatorul și președintele Asociației Unfold Motion, coregraf, performer și manager cultural.
Colaborează cu teatre independente și de stat, predă cursuri de dans contemporan pentru diferite categorii de vârstă și niveluri de competențe. Dezvoltă profesional participând la ateliere și rezidențe internaționale din domeniu. În calitate de coregraf, Lavinia are un repertoriu vast în cadrul Unfold Motion, dar și în colaborare cu alte organizații și instituții.
Din repertoriu se menționează spectacolele Je suis Giselle și Connecting Pleasures, co-finanțate de AFCN, dar și spectacole precum 2-1=zero, Planet Dance ș.a., care au fost produse prin autofinanțare. Este managerul Stagiunii de Dans Contemporan Timișoara (DINAM) și coordonator al programului cultural Dans Nomad, co-finanțate de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte. De asemenea, Lavinia este directorul artistic al programului Cadre și Forme, implementat de Asociația Noi Re-Creăm și co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Lavinia colaborează cu Institutul Francez din Timișoara, prin Asociația Unfold Motion, pentru programul Impuls, și cu numeroase alte organizații și instituții locale și naționale, contribuind activ la dezvoltarea dansului contemporan la nivel local și național. În anul 2020, Lavinia a fost premiată de către Centrul Național al Dansului București pentru contribuția adusă construcției dansului contemporan.
Aceast proiect a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".