de Evgheni Schwarz –– Regia: Yuri Kordonsky
Dragonul din noi
Un dragon a subjugat un oraș timp de secole. Locuitorii trebuie să-l hrănească cu mii de vaci, oi și găini și să-i sacrifice o fecioară în fiecare an. Dar oamenii s-au împăcat cu acest lucru, nimeni nu se revoltă împotriva lui, dimpotrivă, ba chiar consideră că stăpânirea balaurului le oferă siguranță. Într-o zi apare un tânăr, cavalerul Lancelot, care pune la îndoială această ordine. El se îndrăgostește de frumoasa Elsa, care urmează să fie sacrificată în acel an, și vrea să lupte împotriva dragonului. Dar practic nimeni nu-l vede ca pe un posibil eliberator sau nu ar fi dispus să-l sprijine în luptă.
În 1943, autorul rus Evgheni Schwarz și-a îmbrăcat criticile la adresa regimului nazist german în haina unui basm. Dar și conducătorii comuniști ai Uniunii Sovietice de la acea vreme s-au văzut reflectați în piesa „Dragonul”. La Moscova în 1944, după două repetiții generale reprezentația a fost interzisă. Parabola a rămas înspăimântător de actuală având în vedere războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Căci Schwarz nu doar că satirizează dictaturile, ci arată și că arbitrariul și violența dăinuie pentru că oamenii au internalizat mecanismele și valorile unui astfel de sistem de guvernare. Cu toții purtăm balaurul în noi.
Persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit la spectacolele Teatrului German de Stat, conform prevederilor Legii nr. 448/2006, în limita locurilor disponibile. Biletele se vor rezerva în prealabil prin telefon sau e-mail, urmând a fi ridicate de la casierie, pe baza actelor doveditoare.
Teatrul German de Stat Timișoara oferă acces persoanelor cu dizabilități. Pentru a beneficia de aceste facilități, vă rugăm să ne informați din timp prin e-mail la adresa tickets@dstt.ro sau telefonic (în timpul orarului casieriei teatrului) la numărul de telefon: +40256-435743.