Expoziția „Rituals, Keepers and Storms” reprezintă un gest necesar de recuperare și cercetare documentară a corpului de lucrări „Relics for the Afterfuture (Brown)”, realizat în perioada 2009–2010 de regretata artistă Ioana Nemeș (1979–2011). Acest decupaj din creația remarcabilă a artistei, plecată mult prea devreme dintre noi, reface una din direcțiile tematice majore ale laboratorului său creativ și reprezintă nucleul incipient al unui proiect mai amplu pe care expoziția de față îl prefigurează.
ⓘ
Expoziția este organizată de Fundația Art Encounters și este co-finanțată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), având ca parteneri strategici MNAC București și S.M.A.K. Ghent.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.