Anca Mihuleț-Kim în dialog cu Eugen Mihuleț
Asociația Galeria Nouă în parteneriat cu Asociația Română de Artă Contemporană (ARAC), vă invită pe 20 decembrie 2023, începând cu ora 19:00, la o conferință online, alături de curatoarea Anca Mihuleț Kim și a inginerului și cercetătorului aerospațial, Eugen Mihuleț, care într-un cadru intim, se vor scufunda într-o conversație despre ce înseamnă atmosfera pentru viața de pe Pământ și viceversa și ce reprezintă angajamentul prin artă pentru lărgirea înțelegerii și atitudinii noastre față de acest sistem complex, complicat și fragil, care este, de asemenea, fundamentul esențial pentru majoritatea vieții de pe planeta noastră.
Prelegerea face partea din programul proiectului ”Soarele Albastru. Coversații despre artă, știință și ecologie” - o investigație artistică a științei, a ecologiei și a fascinației noastre recurente de a explora ecosistemele planetei noastre. În cadrul proiectului și sub îndrumarea curatorului german, Anja Lückenkemper, artista norvegiană Lise Wulff, împreună cu artiștii români Iulian Bisericaru, Anetta-Mona Chișa, Larisa Crunțeanu și Aurora Kiraly, au creat noi lucrări în timpul unei rezidențe artistice în Tromsø, Norvegia, care abordează conceptual diverse fenomene ecologice legate de schimbările climatice, relația dintre lumea umană și cea non-umană și deteriorarea ecosistemului din care facem parte. Lucrările rezultate din rezidență au fost expuse în cadrul expoziției Blue Sun. Conversations on art, science and ecology, în această toamnă, 26 septembrie - 30 noiembrie 2023, în cadrul Muzeului Național de Artă din Timișoara, cât și în spațiile publice: Piața Unirii, Parcul Botanic, Cazarma U, Râul Bega (vaporetto).
Anca Mihuleț-Kim este curatoare și istoric de artă, activă la Seul. Ea a sprijinit artiști să cerceteze subiecte precum implicațiile cunoașterii, istoriei, marginilor sau peisajului, cu accent pe povești ascunse, post-colonialism și invizibilitate. În ultimele proiecte, Anca a urmărit cazuri de deplasare și naturalizare artistică, dar și moduri în care transmedialitatea poate influența percepția noastră asupra viitorului.
Eugen Mihuleț lucrează la Administrația Națională de Meteorologie din București, unde este implicat în proiecte interdisciplinare aflate la granița dintre tehnologie și meteorologie, folosind direcții noi precum Inteligența Artificială sau altele mai consacrate precum sateliții meteo și radarele. Cercetarea sa de doctorat investighează un concept numit Satelit Stratosferic, o alternativă emergentă la sateliții convenționali.
Despre proiectul ”Soarele Albastru. Conversații despre artă, ecologie și știință”
Proiectul Soarele Albastru este o investigație artistică a științei, a ecologiei și a fascinației noastre recurente de a explora ecosistemele planetei noastre. În cadrul proiectului și în conversație cu curatorul german Anja Lückenkemper, artista norvegiană Lise Wulff, împreună cu artiștii români Iulian Bisericaru, Anetta-Mona Chișa, Larisa Crunțeanu și Aurora Kiraly, au creat noi lucrări de artă în timpul unei rezidențe artistice în Tromsø, Norvegia, care abordează conceptual diverse fenomene ecologice legate de schimbările climatice, relația dintre lumea umană și cea non-umană și deteriorarea ecosistemului din care facem parte. Lucrările au fost expuse în incinta Muzeul Național de Artă din Timișoara și în spațiul public timișorean în perioada 26 septembrie - 30 noiembrie 2023.