Despre inițiativa „Capitale europene ale culturii”
Programul de acordare a titlului de „Capitală Europeană a Culturii” a fost conceput pentru a sprijini bogăția și diversitatea culturală europeană și pentru conștientizarea istoriei și a valorilor europene comune. Aceasta a fost ideea care a stat la baza lansării lui, în iunie 1985, de către Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene, la iniţiativa doamnei Melina Mercouri, ministrul culturii al Greciei la acea perioadă și omologul său francez Jack Lang. Impactul pozitiv pe care l-a avut acordarea titlului în ultimele trei decenii a plasat initiativa printre cele mai de succes programe ale Uniunii Europene. Titlul a fost purtat de 70 de orașe din peste 30 de țări iar programul a devenit atât o platformă cheie pentru poziționarea la nivel internațional al orașelor cât și un catalizator al regenerării economice și culturale.
Pregătirea unei Capitale Culturale Europene este o oportunitate pentru oraşul desemnat de a se dezvolta în plan cultural, social şi economic, procesul contribuind la dezvoltarea urbană, a industriilor creative şi la promovarea imaginii oraşului respectiv pe plan internaţional. Statutul de Capitală Culturală Europeană generează sute de lucrări de construcţie şi restaurare, sute de evenimente culturale în anul în care orașul respectiv deţine titlul, servicii pentru toate acestea şi, implicit, noi locuri de muncă, intrarea oraşului în topul destinaţiilor turistice. Cu alte cuvinte, titlul conferă oraşului posibilitatea modernizării infrastucturii, a atragerii de noi investiţii, a dinamizării imaginii oraşului şi a întregii regiuni.
Mai multe informații despre efectele pe termen lung și impactul titlului de Capitală Europeană a Culturii pot fi citite aici.
Capitale Europene ale Culturii în 2023
Orașul Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021, alături de Eleusis (Grecia) și Novi Sad (Serbia), însă în contextul pandemic de la vremea respectivă, întregul program a fost întrerupt, anul 2023 fiind anul dedicat Capitalei Europene a Culturii.
Capitale Europene ale Culturii în 2024
Bodø 2024, prima Capitală Europeană a Culturii dincolo de Cercul Polar, va da viață regiunii printr-un calendar bogat de evenimente, incluzând o unică Bienală de Land Art și o celebrare a Solstițiu de Vară, oferind o experiență autentică a artei și culturii.
Bad Ischl Salzkammergut 2024 reprezintă o colaborare extinsă între comunitățile din 23 de municipalități și două landuri austriece. Cu scopul de a explora și extinde tradițiile locale, acest proiect transformă cultura într-o nouă esență vitală pentru Salzkammergut.
Tartu 2024, Capitala Europeană a Culturii din Estonia, adună oamenii din Tartu și din sudul Estoniei într-o călătorie culturală. Cu accent pe explorarea Artelor Supraviețuirii, acest proiect contribuie la construirea unui viitor prosper și inovator.
Află aici care au fost până acum Capitalele Culturale Europene și care vor fi în anii următori.