Fundația Diaspora este o organizație non-profit care își derulează activitatea încă din anul 1993. Fundația a derulat în decursul anilor programe culturale, a elaborat proiecte editoriale și comunitare, a promovat valori locale și regionale, toate cu un accent pe valori locale, pe patrimoniul local și regional. Activitatea se extinde asupra patrimoniul construit și asupra personalităților de renume care au contribuit la dezvoltarea orașului.

Fundația este o organizație importantă pentru comunitatea maghiară din oraș și nu numai. Promovează cultura și valorile maghiare în contextul multiculturalității specifice zonei. Fundația a derulat programe comunitare cu accent pe dialogul intercultural. Un capitol important în funcționarea asociației sunt parteneriatele cu numeroase instituții administrative și educaționale din întreaga euroregiune (din România, Ungaria și Serbia).

Fundația a implementat proiecte finanțate prin Uniunea Europeană, majoritatea fiind de cooperare transfrontalieră în relația România - Serbia și România - Ungaria. Există o colaborare cu autoritățile locale prin aplicarea la call-uri pentru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile și implentarea acestora. Fundația a dobândit experiență în promovarea patrimoniului construit și a valorilor culturale ale orașului. A elaborat și publicat cărți, a organizat conferințe și evenimente culturale în Timișoara, dar și în localitățile periferice sau în județul Timiș. A editat volumul Ghidul Timișoarei care conține descrierile clădirilor din oraș.

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.