Expozițiile din cadrul „(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022” au un caracter permanent și pot fi vizitate de marți până vineri, între orele 8:00-16:00, iar sâmbătă în intervalul 10:00-16:00, la sediul Asociației Memorialul Revoluției (str. Oituz, nr. 2B).
Conceptul „r/evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022” are la bază arhiva Memorialului Revoluției și documente din colecția privată a Asociației Prin Banat și propune o expoziție interactivă, care prezintă nu doar spiritul epocii comuniste din România și Europa de Est, dar și interpretarea de către fiecare vizitator, în manieră personală, a spiritului revoluționar al Timișoarei. Adresate în special generațiilor tinere, expozițiile reprezintă un omagiu adus celor care au luptat și și-au sacrificat viața pentru libertate și au rolul de a păstra vie memoria acestora și a evenimentelor petrecute în anul 1989.
Fiecare încăpere găzduiește o anumită etapă din ceea ce a însemnat comunismul în regiunea Banatului: de la mărturiile deportaților în Bărăgan, până la imagini care zugrăvesc cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu; de la mișcările de rezistență din Banat, până la Proclamația de la Timișoara și de la notițele unui administrator de bloc privind exercițiile de raid aerian, până la notițe despre colocatari – cine îi vizita și la ce ore, dacă stingeau lumina etc.
Expoziția – eveniment „r/evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022” demonstrează încă o dată că, de-a lungul secolului XX, în întreaga Europă de Est, au existat mișcări, proteste, revoluții împotriva regimurilor comuniste, care au dus, toate, spre momentul 1989, iar la Timișoara, oraș universitar și perceput ca fiind occidental și înainte de momentul 1989, Revoluția poate fi înțeleasă ca un moment predictibil.
Expozițiile „(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022” au fost realizate în cadrul Cămine în mișcare - proiect parte din Programul Cultural Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii, în urma unui parteneriat strâns între Asociația Prin Banat și Asociația Memorialul Revoluției.
Demersul a fost sprijinit de: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Muzeul Ororilor Comunismului din România, Muzeul Consumatorului Comunist din Timișoara, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Brândușa Armanca, Ovidiu Mihăiță, Anca-Raluca Majaru, Teodora Borghoff, Cosmina Goagea.
Echipa „(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022”:
arh. Silvia Tripșa (curator), Radu Teodor Piloca (coordonator producție), Simona Giura (grafică), Ana Gemescu (grafică), Cristina Giura (grafică), Gino Rado (istoric, cercetător), Adrian Cosmin Szakacs (istoric, cercetător), Dan Perjovschi (artist vizual), Diana Bilec (fotograf), Cristian Sitov (asistent producție), Claudia Vancea (asistent de proiect), Alina Pintilie (comunicare), Otilia Galescu (comunicare), Alexandra Palconi-Sitov (manager proiect)
Credit foto: Claudia Tănăsescu