Expoziția cuprinde lucrări care abordează problemele actuale, dintr-o perspectivă a unor posibile dezvoltări, rezolvări sau deturnări de situații. Procesul realizării acestor proiecte implică o abordare critică a prezentului, metode de cercetare prin artă și metode speculative de imaginare a unor viitoruri alternative. Gândirea speculativă este o modalitate de întrupare a lui “ca și cum” și, în principiu, are în spate un scenariu despre viitor sau despre ceva imaginat care nu există, însă răspunzând la întrebări și probleme reale sau plauzibile cu soluții care combină creativitatea cu tehnologia și știința. În acest sens, conceptul curatorial al expoziției se axează pe următoarele coordonate artistice și interdisciplinare: abordarea speculativă (care poate fi: designul, ficțiunea sau realismul speculativ, în ordinea complexității ideii din spatele lucrării), legătura cu prezentul (subiecte legate de crizele actuale, noile tehnologii etc.), interactivitatea (digitală sau analogică) și laboratorul (transparența cercetării artistice).
Expoziția cuprinde lucrări interdisciplinare la intersecția dintre artă, cercetare și noile media, realizate de tineri de la o serie de facultăți din țară și din afară.
Expun:
Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest Timișoara: András Hunor, Bogdan Matei , Andrei Pituț, Sânziana Gheorghe (coord. Lector Univ. Dr. Mihai Zgondoiu, Lector Univ. Dr. Bogdan Rață)
Universitatea Politehnică Timișoara: Călina Crestin
Tehnologii interactive pentru arte performative și media (ITPMA) UNATC București: Andrada Baleanu, Simona-Diana Chiru, Lorena Cocora, Radu Condrache, Caty Samata, Selina Yilmaz (coord. conf.univ.dr Alexandru Berceanu, lect.univ.dr Grigore Burloiu)
Digital Interactive Arts, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj: Flavius Coman, Nicoleta Vlad (coord. Lector specialist Adelina Bulibașa)
Facultatea de Design, Universitatea Aurel Vlaicu Arad: Anca Memete (coord. Dr. Lector Univ. Laurian Popa)
Kunstuniversität Linz, Austria: Sam Bunn , Ruth Größwang, Severin Standhartinger (coord. Sam Bunn)
Design Academy Eindhoven, Olanda: Katharina Ammann
Aceste lucrări abordează problemele actuale din regiunea Arad – Timișoara, dar și Europa, dintr-o perspectivă a unor posibile dezvoltări, rezolvări sau deturnări de situații. Procesul realizării acestor proiecte implică o abordare critică a prezentului, metode de cercetare prin artă și metode speculative de imaginare a unor viitoruri alternative. Gândirea speculativă este o modalitate de întrupare a lui “ca și cum” și, în principiu, are în spate un scenariu despre viitor sau despre ceva imaginat care nu există, însă răspunzând la întrebări și probleme reale sau plauzibile cu soluții care combină creativitatea cu tehnologia și știința. În acest sens, conceptul curatorial al expoziției se axează pe următoarele coordonate artistice și interdisciplinare: abordarea speculativă (care poate fi: designul, ficțiunea sau realismul speculativ, în ordinea complexității ideii din spatele lucrării), legătura cu prezentul (subiecte legate de crizele actuale, noile tehnologii etc.), interactivitatea (digitală sau analogică) și laboratorul (transparența cercetării artistice).