După câteva luni de cercetare, documentare grafică și fotografică a elementelor arhitecturale de patrimoniu din patru orașe distincte (Timișoara, Subotica, Szeged și Odesa), suntem bucuroși să vă prezentăm rezultatele, materializate printr-o expoziție de ilustrații și fotografii, expuse la FABER.
Curatoriată de Anca Majaru, expoziția explorează – cu mijloacele cercetării și interpretării artistice – patrimoniul comun a patru orașe despărțite astăzi nu doar de granițe, dar și de transformări la nivel economic, social și politic.
Pornind de la metodologia proiectului cultural Heritage of Timișoara, prin care au fost realizate peste o sută de ilustrații ale clădirilor de patrimoniu din oraș, Common Heritage - The Tale of Four Cities continuă tradiția ilustrațiilor, de această dată prin mâini internaționale.
Opt artiști din patru țări diferite (România, Ungaria, Serbia și Ucraina) au folosit aceleași elemente arhitecturale selectate în urma cercetărilor realizate în cele patru orașe și le-au ilustrat prin viziunea fiecăruia. Interpretările artistice ale celor 8 artiști proveniți din Odesa, Subotica, Szeged și Timișoara dau mărturie despre limbajul comun al culturii europene și potențialul de interpretare creativă a patrimoniului cultural.
V-am arătat momente din proces și schițe ale artiștilor, iar acum veți avea șansa să vedeți întreaga serie de 80 de ilustrații, acompaniate de fotografii realizate de Răzvan Iliescu și Vitaly Malitsky, care vor expune motive decorative similare sau chiar identice regăsite în cele patru orașe, în încercarea de a explora moștenirea comună a acestora.
Vă așteptăm la vernisajul expoziției Common Heritage în data de 14 septembrie, de la ora 19, la FABER, să descoperim împreună identitățile orașelor și apartenența lor la o cultură comună.
Ilustratori: Tina Malajmare, Lucian Popovici, Kiss Adél, Szőke Csaba, Maja Rakočević Cvijanov, Vanja Subotić, Olga Razinkina, Igor Vereshkin
Fotografi: Răzvan Iliescu, Vitaly Malitsky
Curator: Anca Majaru
Parteneri: TourInform Szeged (HUN), VisitSubotica (SRB), MZZSK Subotica (SRB), Asociația Faina (UKR), Institutul Național al Patrimoniului (RO), Ordinul Arhitecților din România (RO), Direcția Județeană pentru cultură Timiș (RO)